Scrie-ne şi tu impresiile tale!


 

Ai participat la o tabără biblică şi vrei să ne spui ce ai trăit? Apăsă aici!

 

Tabăra biblică a reprezentat de fiecare dată o revigorare a vieţii mele spirituale. Activităţile întreprinse în acest gen de tabără, autenticitatea subiectelor seminarelor, calitatea celor prezenţi acolo, adoptarea unui nou stil de viaţă, inclusiv o alimentaţie dorită de Dumnezeu, au reprezentat pentru mine motivele revenirii în tabăra biblică, precum şi punctul de întoarcere spre Cer în momentele de confuzie şi apatie. Bogdan B., 23 ani

 

O întâlnire cu un Prieten Bun, o bătaie cu zăpadă, un gând călduros în miez de iarnă, un cuvânt nou, un cântec vechi, o porţie de "altfel", un colind cântat cu drag, o zi începută cu voie bună la 6 dimineaţa, un somn cu vise colorate, un început de poveste. O viaţă nouă. Tabăra biblică este aşa, şi un pic mai mult decât atât. Cristina N., 24 ani

 

Tabăra în care am avut prilejul să particip nu a reprezentat doar o călătorie pentru câteva zile într-un cadru natural deosebit, ci mult mai mult - o lecţie de viaţă -, câteva zile pe care mi le voi aminti mereu cu drag. Au fost zile în care am înţeles cât de importantă este credinţa în Dumnezeu, cât de plăcut este să dăruieşti din puţinul tău aproapelui, câte sentimente minunate se pot naşte în sufletul nostru în timp ce privim un foc de tabără sau parcurgem un traseu montan. Un lucru e cert, prin oamenii deosebiţi pe care i-am cunoscut şi prin activităţile desfăşurate în tabără, mi-am regăsit liniştea sufletească şi forţa necesară pentru a înfrunta o viaţă care tocmai începe... Diana F., 19 ani

 

Întrebările pe care încă le mai aveam cu privire la alimentaţia sănătoasă, la regularitatea studiului sau la modalităţile de recreere şi-au găsit din plin răspunsul în cadrul taberelor biblice la care am participat. În plus, seminarele de dezvoltare personală şi de cunoaştere de sine, prieteniile închegate, dar şi drumeţiile pe înălţimile munţilor mă determină să revin oricând cu plăcere... Cristina, 27 ani

 

Tabăra biblică a adus schimbări în viaţa mea în ceea ce priveşte reforma sanitară. Am avut ocazia de a trăi în mod practic principiile regăsite în Spiritul Profetic şi de a conştientiza faptul că o viaţă trăită într-un mod curat şi frumos nu este ceva imposibil, ci ţine mai degrabă de alegerea personală. Patricia, 25 ani

 

Pentru mine, această tabără a fost un moment de relaxare. Obişnuit cu un revelion agitat şi obositor..., am vrut să încerc ceva nou. Nu mă aşteptam să fie aşa de frumos. Dacă vrei ceva mai mult decât o vacanţă obişnuită, vino în tabăra biblică de anul acesta! Vei avea parte de o experienţă nouă, îţi vei face noi prieteni, vei mânca sănătos şi vei petrece clipe de neuitat. Cristi C., 19 ani

 

Nu mi-a fost chiar uşor să mă obişnuiesc cu trezitul la ora 6, însă fiecare lecţie de la devoţionalul de dimineaţă a meritat şocul termic matinal generat de apa rece pe faţa mea adormită. Unele dintre aceste lecţii îmi revin încă în memorie, chiar şi după 2 ani. Am cunoscut oameni extraordinari, cu care a fost o plăcere să stau de vorbă, oameni de la care chiar am avut ce învăţa. Am mâncat o mulţime de feluri de mâncare, despre care nici nu ştiam că există. Parcă sfârşitul de an capătă alt sens când îl petreci pe un vârf mic de munte, aşteptând să primeşti o făgăduinţă scrisă. De-asta mă tot întorc la Moeciu, şi în fiecare an găsesc acolo ceva bun... Alina K., 22 ani

 

Ai participat la o tabără biblică şi vrei să ne spui ce ai trăit? Apăsă aici!